Datele referitoare la istoria timpurie a satului nu sunt pe deplin identice în toate sursele. Unele prezentări locale menționează primii locuitori încă din anii 1830, când așezarea era cunoscută sub numele de Bányahegy, în timp ce alte sinteze oficiale arată că prima atestare sigură datează din anul 1853. Totuși, sursele sunt de acord asupra faptului că formarea localității Jolotca poate fi plasată la cumpăna secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, iar în perioada sa de început a rămas strâns legată de Ditrău.
Viața religioasă a fost, de asemenea, legată multă vreme de Ditrău. Comunitatea catolică din Jolotca a fost până în anul 1970 o filie a Ditrăului, ceea ce înseamnă că nu dispunea de o parohie proprie. La început, practicarea vieții religioase s-a desfășurat în condiții modeste: potrivit mărturiilor și prezentărilor locale, sfintele liturghii au fost celebrate mai întâi în case particulare, iar la începutul secolului al XX-lea în sat exista deja și o clopotniță. Un moment important în viața comunității locale l-a reprezentat mica capelă construită în anul 1925, care a servit atât vieții religioase, cât și celei școlare. Aceasta a devenit primul centru autentic al vieții spirituale pentru comunitatea catolică din Jolotca.
Detaliile vieții religioase timpurii au fost păstrate în mai multe surse. Potrivit unor baze de date bisericești secundare, există deja o mențiune despre o clopotniță din anul 1903, iar din 1909 sfintele liturghii au fost celebrate în mod regulat în casa lui Illyés Alajos. Aceleași surse arată că în anul 1925 a fost construită o capelă școlară, iar localitatea a fost pentru o perioadă afiliată la Gyergyóhodos, în timp ce asistența pastorală a continuat să fie asigurată de Ditrău. Aceste informații ilustrează bine faptul că viața religioasă din Jolotca nu s-a organizat dintr-odată, ci treptat, în mai multe etape, până la constituirea sa în forme instituționale.
Cea mai mare schimbare a fost reprezentată de înființarea parohiei independente. Potrivit evidențelor bisericești, Jolotca a devenit parohie de sine stătătoare în anul 1970, când comunitatea număra deja peste 700 de suflete. Clădirea parohiei a fost realizată în a doua jumătate a anilor 1960: sursele bisericești situează perioada construcției între 1965 și 1969, în timp ce sintezele locale evidențiază anul 1969 ca an al finalizării. Această perioadă arată în mod clar că, până atunci, viața religioasă și comunitară din Jolotca se consolidase suficient, făcând necesară crearea unei infrastructuri bisericești proprii.
Hramul actualei biserici catolice din Jolotca este dedicat Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Biserica de astăzi a fost construită pe locul vechii capele ridicate în anul 1925. Potrivit datelor bisericești, construcția s-a desfășurat între anii 1970 și 1978 sub conducerea parohului Gergely Mihály, în timp ce sintezele istorice locale indică mai degrabă anul 1973 ca început al edificării noii biserici parohiale moderne. Cele două informații se completează reciproc: cel mai probabil, după organizarea parohiei independente, a început etapa de pregătire, iar din 1973 s-a accelerat procesul care a dus la finalizarea bisericii actuale spre sfârșitul anilor 1970.
Istoria bisericii nu s-a oprit nici în deceniile următoare. În perioada 2004–2014, la Jolotca a slujit parohul Trucza Sándor, de numele căruia se leagă o serie de lucrări și investiții importante. Potrivit surselor bisericești, în acest interval au fost reparate clădirea parohiei, a fost construită capela mortuară, a fost renovat acoperișul bisericii, iar împrejurimile lăcașului de cult au fost și ele amenajate, fiind create o zonă verde și trotuare. Aceste lucrări nu au contribuit doar la îmbunătățirea stării clădirilor, ci au consolidat și imaginea religioasă și comunitară a localității.
Un eveniment deosebit de important a fost construirea și sfințirea capelei mortuare de lângă cimitir. Capela mortuară a fost sfințită la 18 noiembrie 2012. Potrivit relatărilor vremii, această clădire a lipsit mult timp din viața satului, astfel încât, anterior, în Jolotca, morții erau conduși pe ultimul drum de la casele lor. Ridicarea capelei mortuare a fost rezultatul unei strânse mobilizări comunitare: la realizarea ei au contribuit administrația locală, sprijinul județean, donațiile și munca credincioșilor, precum și capacitatea de organizare a comunității locale. Construirea capelei mortuare arată în mod clar că dezvoltarea instituțională a comunității catolice din Jolotca a continuat și în secolul al XXI-lea.
Despre istoria crucilor din Jolotca se cunosc astăzi mult mai puține date sigure decât despre biserică sau despre parohie. Pe baza surselor accesibile public, poate fi identificată nominal o singură cruce legată în mod direct de localitate: „Szentséges-keresztfa”, explicată într-o culegere de toponime ca fiind „crucea de lângă drumul spre Jolotca”. Aceasta sugerează că, în cadrul peisajului religios local, exista de-a lungul drumului o cruce care a devenit atât de importantă în memoria comunității, încât s-a transformat în nume de loc. Dincolo de aceasta, în prezent nu sunt disponibile informații mai detaliate: nu se cunoaște cu certitudine nici anul ridicării crucii, nici materialul din care a fost realizată, nici eventuala inscripție sau persoana care a ridicat-o.
De aceea, despre istoria crucilor se poate afirma astăzi, cu deplină certitudine, doar că ele au făcut parte din spațiul sacru al Jolotcăi, însă cercetarea lor detaliată necesită investigații suplimentare. Istoria bisericii, a parohiei și a capelei mortuare este bine documentată, însă pentru reconstituirea trecutului micilor monumente sacre – precum crucile de la marginea drumului sau cele din cimitir – ar fi necesare cercetări de teren, colectarea memoriei locale și investigații arhivistice.
Moștenirea catolică a Jolotcăi păstrează astfel, în același timp, tradiții vechi și realizări comunitare din secolul al XX-lea. De la mica capelă, trecând prin apariția parohiei independente, până la construirea bisericii actuale și realizarea capelei mortuare, se conturează limpede istoria unei comunități care, de-a lungul timpului, și-a creat treptat propriile instituții religioase și propriile spații sacre.